Rezervă acum telefonic sau prin e-mail

mihaela@hotel-claris.ro

0745 999339

Zona Valiug, imprejurimi

La poalele Munţilor Semenic, la o altitudine de 535 m, se află o regiune minunată în centrul căreia se găseşte staţiunea Văliug. Aceasta s-a format în valea largă a Bârzavei, fiind înconjurată de dealuri cu păduri de brazi şi de molizi. Se întinde de-a lungul râului Bârzava începând de la aşezările din Crăinicel până la zona finală a părţii numite Hârţu, la locurile unde se bifurcă drumurile la dreapta spre barajul Gozna şi la stânga spre Gărâna.

Crivaia face parte din zona Muntilor Semenic alcătuita de triunghiul format de lacurile de acumulare Trei Ape, Gozna şi Secu, care împreună cu staţiunea Semenic atrage turişti atât iarna, cât şi vara. Vara pădurile şi lacurile sunt atracţiile, iar iarna pârtiile de pe Semenic şi cea din staţiunea Crivaia.

Semenicul este mândria munţilor din Banat şi zona preferată de vacanţă a bănăţenilor. Într-o regiune pitorească admirabilă, la o depărtare de aproximativ 25 km spre SE de Reşiţa, se află liniştita staţiune climaterică Văliug.

Cele două lacuri de acumulare Breazova (Văliug) şi Gozna de la poalele Semenicului, precum şi împrejurimile acestora formează una dintre cele mai frumoase zone turistice ale judeţului Caraş-Severin şi ale ţării noastre, impresionantă prin caracteristicile reliefului montan şi vegetaţia bogată. În amonte de satul Văliug s-a construit între anii 1947 şi 1953 lacul Gozna, lung de peste 3 km, ocupând o suprafaţă de 60 ha, cu o capacitate de 10 milioane mc de apă, cel care a avut o contribuţie considerabilă la dezvoltarea turismului de aici.

Facebook